Bucurii la icoana Sfintei Ana de la Bistrița

Publicat

La Mănăstirea Bistrița nemțeană, sub privirea blândă a Sfintei Ana, pelerinii se-adună în genunchi de dimineață până seara și dobândesc, în urma rugăciunilor smerite, tăria de a-și șterge lacrimile slobozite în ascuns. Pe unii nici nu-i simți. În discreția lor, vin precum niște umbre și pleacă înseninați de nădejde. Aici l-am cunoscut pe micul Luca, un băiețel de patru ani, venit să se închine la icoana Sfintei Ana împreună cu tatăl și fratele său, și pe bunica Sofia, sprijinită într-un baston, ce la fiecare pas suspina și-i chema pe sfinți în ajutor.

Pășind în biserica Mănăstirii Bistrița, gândurile ți se-adună într-un mănunchi de rugăciuni. După ce te-ai închinat cu evlavie la cele două icoane nou pictate ale hramului din pridvor, înaintezi sfios în pronaos, treci apoi printre morminte princiare, poposind la icoana Sfintei Ana, odorul cel mai de preț al moștenirii ctitorilor mușatini.

Aici se numără dureri, se slobozesc păcate, se dezleagă nerodirea pântecelui, se vindecă bolnavi, se întăresc și se întregesc familii. Și aceasta pentru că oamenii ce îngenunchează înaintea ei cerând ajutor știu cum să se roage, își spun necazul cu „duhul umilit și inima înfrântă” și Îl roagă pe Dumnezeu să se facă voia Lui până la urmă, nu a lor. Iar Dumnezeu, prin Sfânta Ana, săvârșește minunea. Darul acestei icoane, de a fi făcătoare de minuni, a întărit mereu credința monahilor și a credincioșilor ce vin aici.

În evlavia poporului român, icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița este cunoscută ca „cea mai vestită icoană procesională din țară în vremuri de secetă și întristare”. Era purtată prin orașe și sate, peste ogoare și țarini însetate, însoțită de rugăciunile preoților și credincioșilor, iar ajutorul se arăta neîntârziat.  

Icoana Sfintei Ana, darul împăratului Bizanțului pentru Doamna Ana

Arhimandritul Ioanichie Bălan, în cartea sa „Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România”, apărută la Editura Episcopiei Romanului, în 1999, a numit acest odor străbun „a doua între icoanele făcătoare de minuni din România, după icoana Maicii Domnului de la Neamț”.

Această creație a artei bizantine, de o mare valoare istorică, artistică și spirituală poate fi considerată ca amintire a bunelor relații pe care voievozii români le întrețineau cu Bizanțul în prima jumătate a secolului al XV-lea. Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost dar al împăratului Manuel II Paleologul.

Icoana a fost restaurată în secolul al XVIII-lea și așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, în anul 1853, strană donată de arhimadritul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care s-a tămăduit aici de o grea boală, acest fapt fiind consemnat și pe medalionul aflat deasupra ei. 

(sursa: doxologia.ro)